Extract

Abstract: Citind romanul Corpul (volumul central al trilogiei Orbitor, după Aripa stângă și Aripa dreaptă) avem senzația psihedelică de a glisa între frânturi de amintiri și imagini ale orașului, percepute tactil, aproape erotic, între povești reale și povești mitice, între vise suprareale și reflecții metaficționale până la instantanee socio-politice. Toate aceste fibre aparent disparate sunt ținute laolaltă prin raportarea permanentă la corp. Corpul devine pergamentul pe care povestitorul își așterne textul, „manuscrisul [sâu] zvâcnitor […] cu pielițe umede, pline de capilare“ prin a cărui „tubușoare albastre se putea vedea circulația sângelui“ (Cărtărescu 20o2, 20). Corpul devine o „metaforă cartografică“ a scrisului (Löffler 2012) descifrabilă de către cititor pe cale senzuală.

Ich sah mich, wie ich in zehn Jahren fieberhaft an dem Buch schrieb, das nicht bloß meinem Verstand entsprungen war, sondern von den Drüsen meines Leibes ausgeschüttet, von meinen Lungen ausgeworfen, meinen Testikeln entwrungen, aus meinem Bauch ausgeweidet, aus meinen Schlagadern gespritzt war (Cărtărescu 2010, 80)

So schreibt Cărtărescu 1994 in seinem Roman Travestie. Dreizehn Jahre später, 2007, beendet er sein Projekt, sein opus magnum, die Trilogie Orbitor („Blendung“ oder „Blendend“), drei Bände wahrhaft „körperlicher Prosa“ (Konneffke 2011), ausgehend von einer organischen Körperlichkeit als Grundlage aller Textmetaphern, über eine Zeugungs- und Embryonal-Metaphorik zu diversen Körperbildern und -motiven: der Hermaphrodit, der verschollene Zwilling, Transvestiten,...